Visa Europe va extinde serviciul de transfer de bani de la persoană la persoană la nivel mondial şi prin intermediul rețelelor sociale datorită unui parteneriat cu fastacash

24/02/2015

Press Release Image
  • Serviciul Visa Direct dezvoltat de Visa Europe permite posesorilor de carduri Visa să transfere bani rapid şi sigur la nivel internaţional, în mai multe valute, doar cu ajutorul numărului de telefon mobil
  • Parteneriatul cu fastacash va facilita plăţile rapide de la persoană la persoană prin cele mai importante reţele sociale şi aplicaţii de mesagerie

Visa Europe extinde serviciul Visa Direct, denumit anterior Visa Personal Payments, în majoritatea ţărilor* unde compania este prezentă, ceea ce va permite realizarea de transferuri de bani de o persoană către altă persoană, prin intermediul telefonului mobil, la nivel mondial.

Băncile membre Visa Europe pot oferi posesorilor de carduri posibilitatea de a transfera bani rapid, sigur şi uşor către cei aproximativ 2 miliarde de deţinători de carduri Visa din lume, doar cu ajutorul numărului de telefon şi al numărului de card. Începând din această vară, serviciul Visa Direct extins va fi disponibil în 20 de limbi şi va facilita transferul de bani în mai multe valute, pentru a permite oricui să trimită bani către familie şi prieteni, mai simplu și rapid ca oricând, prin utilizarea numărului de telefon mobil.

În Europa, serviciul actual Visa Personal Payments, care va fi redenumit Visa Direct, are peste 200.000 de utilizatori care au realizat transferuri de bani în valoare de 43 milioane euro din momentul lansării, în martie 2013.

Parteneriatul cu fastacash va permite transferul de bani către prieteni prin reţelele sociale

Visa Europe a încheiat un parteneriat cu fastacash prin care oferă băncilor membre posibilitatea de a-și extinde serviciile puse la dispoziția clienților, care utilizează Visa Direct, cu funcționalitatea de transfer de bani către alte persoane prin reţelele sociale, precum Facebook, Twitter, WhatsApp şi LinkedIn.

Parteneriatul va impulsiona utilizarea serviciului Visa Direct pentru transferuri de bani între persoane atât la nivel internaţional cât şi local, întrucât va susține stabilirea conexiunii între consumatorii care doresc să folosească canalele de social media pentru a transfera bani pe de o parte, băncile şi furnizorii de servicii de plăţi pe de altă parte.

Prin alăturarea tehnologiei fastacash şi a serviciului Visa Direct, băncile vor putea facilita transferurile de bani către orice card Visa, iar utilizatorii finali vor putea realiza aceste transferuri prin intermediul reţelelor sociale preferate sau platformelor de mesagerie. Visa Europe a încheiat parteneriatului cu fastacash pentru a oferi tehnologia securizată “fastalink”, în curs de a fi brevetată, care permite transferul de bani prin reţelele sociale şi aplicaţiile de mesagerie.

Pentru a realiza transferuri către alte persoane prin Visa Direct, consumatorii utilizează aplicaţia de mobil sau altă interfață oferită de bancă, introduc suma de bani pe care doresc să o trimită și apoi canalul prin care realizează transferul, fie direct către un număr de telefon mobil sau, în viitor datorită fastacash, prin intermediul unei reţele sociale. Tot ce se cere este ca expeditorul să aleagă canalul și apoi contactul către care doreşte trimiterea banilor, iar destinatarul primește o notificare privind transferul.

Sue Onians, Head of Mobile Money în cadrul Visa Europe, a declarat:

“Consumatorii doresc servicii de plăți care integrează mobilitatea din viaţa de zi cu zi și rețeaua socială preferată. Lumea noastră devine tot mai mică şi mai rapidă în ceea ce privește interacțiunea, iar modul în care se realizează plăţi ar trebui să țină pasul cu aceste schimbări. Consumatorii vor să poată transfera bani cu ușurință și în siguranță către prieteni și familie, fără a ține cont de limitările geografice. Serviciul Visa Direct dezvoltat de Visa Europe permite acest lucru, iar parteneriatul nostru cu fastacash va simplifica și mai mult transferurile de bani prin intermediul rețelelor sociale.”

Vince Tallent, Preşedinte şi CEO fastacash, a precizat:

”Împreună cu Visa Europe, deschidem calea pentru plăţile sociale de la persoană la persoană. Cu ajutorul Visa Europe şi al băncilor membre, vom putea oferi acest serviciu la peste 500 milioane de persoane din întreaga Europă. Considerăm că parteneriatul cu Visa Europe reprezintă pasul următor în relaţia dintre bănci şi utilizatorii finali în ceea ce priveşte procesul adesea complicat de a transfera bani.”

Visa Europe va prezenta demo-uri cu versiunile serviciului Visa Direct la Mobile World Congress de la Barcelona, organizat în perioada 2-5 martie, respectiv atât transferuri prin numărul de telefon mobil cât şi prin reţelele sociale. De asemenea, băncile membre Visa Europe care oferă în prezent serviciul de plăţi mobile Visa Personal Payments, care urmează să fie redenumit Visa Direct, îşi vor prezenta live soluţiile.

Sue Onians din partea Visa Europe şi Vince Tallent din partea fastacash vor fi prezenţi la standul Visa de la MWC 2015, marti, 3 februarie, în intervalul 3:00 - 3:30 (ora Barcelonei), pentru discuţii cu presa. Standul Visa este situat în Hall 6, booth #6D40.

*Cu excepţia SUA, Japonia şi a ţărilor sancţionate de Oficiul de Control al Activelor Străine (OFAC) 

###

Despre fastacash

Înființat în Singapore în anul 2012, fastacash furnizează o platformă globală care permite utilizatorilor să transfere pe plan internațional și național valori (bani, mile la companiile aeriene, etc.) în mod sigur și eficient din punct de vedere al costurilor, dar și conținut digital (fotografii, fișiere video și audio, mesaje), prin rețelele de socializare și platformele de mesagerie. În calitate de furnizor de tehnologie, fastacash încheie parteneriate cu bănci, operatori de telefonie mobilă, companii de transferuri de bani și furnizori de servicii de plăți pentru a facilita accesul consumatorilor finali la noile tehnologii.

Pentru informații suplimentare, vă rugăm accesați www.fastacash.com sau@fastacash