ABC-ul financiar al unei afaceri

Primii pași în lumea financiară atunci când pornești o afacere. Nu îți permiți să sari peste ei sau să ignori – îți vor fi mai mult decât de folos.

ABC-ul financiar

Pentru proprietarii de afaceri, gestionarea finanțelor în mod clar și precis aduce numeroase beneficii. Stăpânirea ABC-ului financiar, cum ar fi bugetarea, economisirea, finanțarea și creditul, te poate ajuta să îți dezvolți afacerea și să reușești să îți atingi obiectivele de afaceri pe termen scurt și lung.

Este mult mai ușor să planifici modul în care îți vei dezvolta afacerea dacă îți poți gestiona cu grijă finanțele. Gestionarea financiară eficientă te poate ajuta și să iei decizii mai bune cu privire la locație, inventar, angajați și echipamente pe care ți le poți permite. Este esențial să știi și să folosești aceste bune practici financiare pentru orice, de la ajustarea direcției de afaceri la găsirea soluției tale în aceste momente dificile.

Stabilește un buget

Bugetul este un instrument care te ajută să urmărești când și cum câștigi sau cheltuiești bani. Stabilirea unui buget este un pilon important al succesului și siguranței tale în general. Te ajută să supraveghezi și să înțelegi mai bine dacă afacerea ta generează suficiente venituri (bani de intrare) pentru a plăti cheltuielile. Utilizarea unui buget te poate ajuta mai bine să iei decizii financiare în cunoștință de cauză.

Economisește pentru succes

Economiile sunt banii pe care îi pui deoparte pentru a acoperi cheltuieli viitoare sau neprevăzute. Este important să pui accent pe economii în orice plan financiar de afaceri, ca modalitate de a atinge obiectivele de afaceri, să te pregătești pentru evenimente neprevăzute, să menții operațiunile atunci când vânzările sunt scăzute și să câștigi din dobânzi, dacă ai un cont de economii deschis la o instituție financiară.

Planul de finanțare

Costă bani să începi o afacere, iar finanțarea afacerii tale este una dintre primele și cele mai importante alegeri financiare pe care le vei face ca proprietar de afacere. Modul în care alegi să îți finanțezi afacerea poate afecta totul, de la structura sa la operațiuni. De exemplu, dacă iei un împrumut mare, va trebui să câștigi suficienți bani pentru a rambursa împrumutul în timp ce îți desfășori afacerea.

Dezvolta-ti ratingul de creditare

Înainte să îți ofere cu împrumut bani, orice companie vrea să știe că ai capacitatea și ești dispus să rambursezi datoria. Poate face acest lucru analizând finanțele tale, inclusiv soldurile contului bancar. De asemenea, poate examina istoricul tău de rambursare a altor datorii, analizând rapoartele de credit.

Bugetarea

Ce este un buget și de ce este important?

Bugetul este un instrument care te ajută să urmărești când și cum câștigi sau cheltuiești bani. Stabilirea unui buget este un pilon important al succesului și siguranței tale în general. Te ajută să supraveghezi și să înțelegi mai bine dacă afacerea ta generează suficiente venituri (bani de intrare) pentru a plăti cheltuielile. Utilizarea unui buget te poate ajuta mai bine să iei decizii financiare în cunoștință de cauză.

De exemplu, dacă știi câți bani ai câștigat și cheltuit în fiecare săptămână în ultimele câteva luni, vei ști cât îți poți permite să cheltuiești dacă vrei să angajezi o nouă persoană.

Bugetarea este un proces continuu, mai degrabă decât un exercițiu singular, deoarece veniturile și cheltuielile afacerii tale s-ar putea schimba oricând. Lunar, trimestrial sau dacă apar modificări ale afacerii tale, cum ar fi cheltuieli mari, reexaminează-ți și refă-ți bugetul. Acest lucru te va ajuta să rămâi pe drumul cel bun pentru a-ți atinge obiectivele.

Un buget te poate ajuta:

  • Să stabilești obiective pe termen scurt și lung pentru creșterea afacerii
  • Să urmărești veniturile, cheltuielile și fluxul de numerar
  • Să ajustezi costuri pentru a evita cheltuielile excesive
  • Să te pregătești pentru perioadele ocupate și pentru perioadele lente• Să ții un registru al finanțelor

Ce ar trebui să conțină un buget?

Înțelegerea acestor componente-cheie te va ajuta să începi să îți construiești bugetul:

Venituri – suma efectivă de bani primiți prin activitățile de afaceri, inclusiv vânzarea de produse, investiții, dobânzi la economii, dividende și alte surse.

Cheltuieli – toate costurile asociate cu desfășurarea unei afaceri, inclusiv costuri directe (materiale sau consumabile), cheltuieli recurente (chirie sau energie electrică), activele pe termen lung care vor fi un ajutor ani la rând pentru afacerea ta, dar care sunt mai greu de vândut (clădiri sau echipamente), precum și cheltuieli financiare, cum ar fi plata împrumuturilor sau a dobânzilor. Cheltuielile pot fi clasificate în două grupe:

  • Cheltuieli fixe, care rămân neschimbate de la o lună la alta, cum ar fi chiria, salariile, asigurările și serviciile de contabilitate.
  • Cheltuieli flexibile, care se schimbă de la o lună la alta, cum ar fi costurile produselor sau serviciilor și transportul.

Profit sau câștiguri – suma rămasă după scăderea cheltuielilor din venituri.

Cheia succesului pentru a crea un buget este să însumezi toate sursele de venit pe o perioadă de 12 luni, să îți prognozezi cheltuielile pentru a estima profitul (diferența dintre încasări și costurile tale) și să îți reexaminezi frecvent bugetul prin monitorizare lunară.

  1. Însumează-ți veniturile. Pentru a crea un buget lunar, ar trebui mai întâi să stabilești câți bani faci, listând vânzările, investițiile și orice alte surse de venit.
  2. Estimează-ți cheltuielile. Cel mai bun mod de a face acest lucru este să urmărești cât ai cheltuit într-o lună. Împarte-ți cheltuielile în costuri fixe (cele care nu se schimbă de la lună la lună, cum ar fi plata chiriei, a salariilor și a asigurărilor) și cheltuieli flexibile (costuri care se schimbă, cum ar fi materiile prime și comisioanele). Este important să fii cât mai exact posibil, deoarece cheltuielile pot varia foarte mult de la o lună la alta.
  3. Află diferența. După ce ai aflat totalul veniturilor și ai estimat cheltuielile, scade totalul cheltuielilor din totalul veniturilor pentru a obține diferența. Este un pas simplu care te poate ajuta să afli cât profit ai putea obține. Dacă rezultatul este un număr pozitiv, felicitări! Ești pe drumul cel bun către profit. Dacă rezultatul este un număr negativ, cheltuielile tale sunt mai mari decât veniturile. Este nevoie să reduci cheltuielile sau să îți crești veniturile (sau, chiar mai bine, să le faci pe amândouă simultan) pentru a obține profit.
  4. Monitorizează. Să stabilești bugetul este doar primul pas. Este important să monitorizezi în continuare veniturile și cheltuielile pentru a te asigura că nu pierzi din vedere obiectivele tale. Dacă ți se pare greu să respecți bugetul pe care l-ai creat, adu-ți aminte că va dura și că vor fi necesare ajustări continue pentru a găsi echilibrul corect. Și succesul va diferi de la o lună la alta. În lunile în care afacerea ta este lentă, va trebui să îți reduci cheltuielile flexibile. Îți poți ajusta din nou bugetul în lunile mai profitabile.

Economiile

Economiile sunt banii pe care îi pui deoparte pentru a acoperi cheltuieli viitoare sau neprevăzute. Este important să pui accent pe economii în orice plan de afaceri, ca modalitate de a atinge obiectivele de afaceri, să te pregătești pentru evenimente neprevăzute, să menții operațiunile atunci când vânzările sunt scăzute și să câștigi din dobânzi, dacă ai un cont de economii deschis la o instituție financiară.

De ce economisirea este importantă pentru dezvoltarea unei afaceri?

  • Te ajută să fii pregătit pentru evenimente neprevăzute. Cu economii la îndemână, poți fi sigur că perioadele cu vânzări mai lente sau dificultățile neprevăzute nu îți vor împiedica afacerea.
  • Câștigi din economii. Un cont de economii deschis la o instituție financiară îți poate aduce venituri sub formă de dobândă. Ia în considerare opțiunile disponibile și alege-o pe cea care se potrivește nevoilor tale. Ar fi recomandat să ții cont câți bani speri să economisești, cum vei accesa fondurile, ce dobândă poți obține și când vei dori să retragi fondurile.

De exemplu, este posibil să obții o dobândă mai mare de la un cont cu certificate de depozit (CD) decât de la un cont obișnuit de economii, dar s-ar putea să fie necesar să plătești o penalizare dacă retragi banii dintr-un cont CD înainte de data prestabilită.

  • Ești echipat ca să îți atingi obiectivele. Stabilirea unor obiective de economisire pe termen mediu și lung te poate ajuta să îți îmbunătățești sau să îți extinzi afacerea, să deschizi un nou punct de vânzare, să faci reparații și multe altele.

Cum poți economisi? 

Dacă ești reticent să îți începi economiile sau crezi că așa ceva nu este posibil, gândește-te la economii ca la un univers plin de oportunități interesante, mai degrabă decât ca la o povară. Probabil vei avea nevoie de fonduri pentru situații neașteptate, și bune, și rele, care pot apărea în afacerea ta. Mai jos, sunt câțiva pași de bază cu care să începi.

  • Stabilește un buget și respectă-l. Când stabilești un buget lunar, ia în considerare supraestimarea costurilor prevăzute. Astfel, probabil îți vor rămâne fonduri, care pot merge direct în contul de economii.
  • Plătește-te mai întâi pe tine. Stabilește o sumă de bani fixă pe care să o pui deoparte în fiecare lună și tratează-o ca pe orice altă factură. Economisește o parte din venituri și vezi cum sporesc economiile tale.
  • Economisește cu înțelepciune. Alege metodele de economisire care se potrivesc cel mai bine obiectivelor tale. Poți analiza oferta mai multor instituții financiare pentru a vedea ce tipuri de conturi sunt disponibile și ce dobândă oferă fiecare.
  • Fii pregătit pentru neprevăzut. Creează un fond de urgență care să fie echivalentul a trei până la șase luni de cheltuieli specifice afacerii. Toate afacerile se confruntă cu greutăți. Când ai economii care să te ajute să treci cu bine de trei-șase luni dificile, ești mai bine echipat ca să te asiguri că afacerea ta rămâne deschisă.
  • Stabilește obiective financiare care să rămâi pe calea cea bună. Folosește obiectivele SMART ca să știi exact cât vrei să economisești și cât timp va dura pentru a reuși. Când ai obiective clare, este mai ușor să îți păstrezi motivația și să monitorizezi progresul.

Setează-ți obiective de economisire

Înainte de a-ți alege metodele de economisire, ar trebui să stabilești un motiv pentru a economisi. Acest obiectiv se poate axa pe achiziționarea de echipamente noi, angajarea mai multor lucrători, îmbunătățirea locului de desfășurare a afacerii sau, pur și simplu, economisirea pentru cheltuieli neplanificate. Să ai în vedere obiectivul te va ajuta să atingi acea finalitate. Indiferent de obiectiv, suma pe care o economisești nu trebuie să fie neapărat mare. Pentru a-ți începe economiile, ia în considerare să stabilești o anumită sumă pe lună, mai degrabă decât un depozit singular.

Obiectivele SMART

Motivele reale de economisire sunt buni factori motivaționali. Gândiți-vă la obiective pe termen scurt (achiziții anuale sau în luna curentă) și la obiective pe termen lung (pentru evenimente importante și cheltuieli mari), utilizând ghidul obiectivelor SMART:

Obiectivele specifice inspiră. Stabilirea unui obiectiv clar, cu rezultate specifice, te va ajuta să te concentrezi asupra economisirii.

Obiectivele măsurabile îți vor permit să vezi sarcina efectivă. Folosind efectiv numere, îți poți măsura progresul pe parcurs.

Obiectivele accesibile merită să le ai. Atunci când îți stabilești obiectivul, asigură-te că îți este la îndemână.

Obiectivele relevante au sens. Stabilește un obiectiv numai dacă știi că va avea sens pe termen lung.

Obiectivele încadrate în timp au un termen-limită real. Stabilirea unui interval de timp pentru obiectivul tău te va ajuta să rămâi dedicat atingerii sale.

Odată ce ți-ai stabilit obiectivele financiare, este timpul să începi să economisești. Alegerea metodei corecte de economisire depinde de câțiva factori: câți bani speri să economisești, cum vei accesa fondurile și când vei dori să retragi fondurile.

Primul pas este să evaluezi opțiunile disponibile.

Conturile de economii

Există numeroase categorii de conturi de economii dintre care poți alege. Poți folosi un singur cont de economii sau mai multe pentru a-ți organiza și separa banii în diverse scopuri. Multe afaceri folosesc conturi diferite de economii, în funcție de data la care vor dori să retragă fonduri și de scopul în care le vor folosi.

De exemplu, poți deschide un cont de economii pentru banii pe care îi vei folosi pentru a cumpăra o clădire nouă într-un an și un alt cont de economii pentru cheltuieli neprevăzute. Să ții banii separat te poate ajuta să nu fii tentat să cheltui banii pe altceva.

Un mare beneficiu de a păstra banii în conturile de economii este că poți primi dobândă la ceea ce economisiți. Suma pe care o primești va depinde de rata dobânzii contului și cât de des se cumulează dobânda (cât de des se adaugă în contul tău). Conturile care oferă o rată a dobânzii mai mare și o rată de cumulare mai frecventă îți vor aduce o dobândă mai mare.
Mai jos, sunt câteva conturi diferite de economii pe care le poți lua în considerare:

  • Conturile obișnuite de economii oferă cele mai mici rate ale dobânzii, de obicei mai mici de 1%, dar îți poți retrage cu ușurință banii transferându-i într-un alt cont sau retrăgând numerar de la o sucursală sau de la un ATM. Găsește un cont pentru care nu ți se va percepe nicio taxă, indiferent cât de mulți bani păstrezi în cont. De obicei, conturile obișnuite de economii sunt oferite de bănci offline, dar pot fi disponibile și prin intermediul băncilor online.
  • Conturile de piață monetară pot oferi rate ale dobânzii mai mari decât conturile obișnuite de economii și adesea facilitează și mai mult accesarea banilor. Poți primi un card de debit sau cecuri pe care le poți folosi ca să retragi sau să cheltuiești bani din contul de piață monetară. Totuși, adesea trebuie să depui o sumă mare de bani ca să îndeplinești cerința de sold minim pentru a deschide un cont și trebuie să menții soldul la un nivel ridicat pentru a obține dobândă.
  • Conturile de economii online oferă rate ale dobânzii similare conturilor de piață monetară, dar în general nu pun la dispoziție cecuri sau carduri de debit, ceea ce poate fi un avantaj, dacă nu vrei să fii tentat să cheltuiești banii. Totuși, în continuare poți accesa cu ușurință banii transferându-i în alt cont. Sau, dacă ai și un cont curent online deschis la aceeași instituție financiară, poți retrage la un ATM bani din contul tău de economii. Totuși, dacă ai ales această opțiune, nu vei avea posibilitatea să vorbești în persoană cu un reprezentant al serviciilor pentru clienți.

Indiferent de tipul de cont de economii pe care îl alegi, ia în considerare configurarea unui plan automat de economii. Aceste planuri transferă automat lunar o sumă fixă din contul tău curent în contul de economii, ajutându-te să faci economii fără să te gândești la așa ceva.

Crearea unui fond de urgență

Un fond de urgență înseamnă bani pe care i-ai economisit pentru a te ajuta să acoperi costurile neprevăzute asociate desfășurării unei afaceri. Aceste costuri ar putea fi cauzate de o perioadă cu vânzări lente sau de un eveniment neprevăzut, cum ar fi un dezastru natural sau afectarea afacerii și a inventarului. Multe dintre aceste costuri nu pot fi anticipate și aproape toată lumea se va confrunta cu astfel de cheltuieli pe tot parcursul ciclului de viață al afacerii lor. Când ai un fond de urgență, poți fi sigur că ești pregătit să rezolvi o problemă financiară neprevăzută. Experții recomandă să se creeze și să se mențină un fond de urgență care să fie echivalentul a trei până la șase luni de cheltuieli specifice afacerii. 

Finanțarea

Costă bani să începi o afacere, iar finanțarea afacerii tale este una dintre primele și cel mai importante alegeri financiare pe care probabil le vei face ca proprietar de afacere. Este de reținut că modul în care alegi să îți finanțezi afacerea poate afecta totul, de la structura sa la operațiuni.

Strânge bani pentru a începe afacerea ta sau pentru a o dezvolta

Vrei să începi sau să dezvolți o afacere, dar nu ai fonduri? După ce ai stabilit ce sumă trebuie să iei cu împrumut și ce îți poți permite, mai jos sunt câteva opțiuni de creditare de luat în considerare:

Autofinanțarea

Cunoscută și sub denumirea de autoajutorare, autofinanțarea îți permite să valorifici propriile resurse financiare pentru a-ți sprijini afacerea. Autofinanțarea poate însemna folosirea economiilor, a salariului de la un loc de muncă sau a conturilor de pensie. Dacă deții o casă, ai putea să o folosești pentru a lua un nou împrumut. În acest caz, creditorul va putea să îți ia casa, dacă nu îți poți rambursa împrumutul.

Prin autofinanțare, deții complet controlul asupra afacerii, dar și îți asumi întregul risc. Dacă afacerea ta nu funcționează, s-ar putea să îți pierzi economiile de pensionare sau casa.

Ia în considerare cât timp ai avea nevoie ca să îți refaci economiile pe care le folosești și dacă îți poți permite cu adevărat să le pierzi. Dacă intri în economiile de pensionare, este posibil să fie nevoie să plătești o penalizare de 10% de retragere anticipată și impozite pe venit și riști să nu mai poți să te pensionezi la timp. Pentru a fi în siguranță, înainte de a acționa, consultă un consilier financiar personal.

Prietenii și familia

Unii proprietari de afaceri se bazează pe finanțare din partea prietenilor și a membrilor familiei. Acești investitori te cunosc, îți știu abilitățile și pasiunea pe care le pui în folosul afacerii și, în general, te încurajează pentru a reuși. De asemenea, te pot înțelege în cazul în care creditul tău nu este perfect.

Deși prietenii și familia pot fi încântați să te ajute să începi sau să dezvolți o afacere, asigură-te că le explici în detaliu riscul pe care și-l asumă punându-ți la dispoziție fonduri. De asemenea, ia în considerare riscul asupra relației voastre și ce s-ar putea întâmpla dacă te vei afla în imposibilitatea de a restitui banii.

Este o idee bună să încheiați un acord oficial, care să prevadă condițiile în care vei restitui împrumutul și dacă prietenii și familia cumpără o parte din acționariatul afacerii. În funcție de relația voastră și de complexitatea acordului, poate este recomandat să angajați un avocat. Altfel, dacă sunteți de acord, ar putea funcționa și un acord mai puțin oficial în scris, pe care îl analizați și semnați împreună.

Împrumuturi

Numeroase instituții financiare oferă împrumuturi pentru începerea sau desfășurarea unei afaceri mici. Interesează-te de oferte pentru a compara ratele dobânzii, perioadele de rambursare și eventualele sume ale împrumuturilor. Furnizorii obișnuiți de credite sunt următorii:

  • Instituțiile de microfinanțare care se specializează în împrumuturi pentru companii mici
  • Instituții financiare pentru dezvoltare comunitară (CDFI)
  • Sindicate de credit
  • Bănci tradiționale
  • Creditori online
  • Creditare de la persoană la persoană
  • Creditorii care oferă credite garantate de Ministerul Economiei 

Când soliciți un împrumut, majoritatea creditorilor te vor ruga să prezinți planul de afaceri și varii documente financiare. Acestea ar putea include situații bancare și declarații fiscale din ultimii ani. Dacă începi o nouă afacere, propriile finanțe și credite ar putea fi un factor major în decizia creditorului. Afacerile consacrate pot fi eligibile pentru împrumut pe baza propriilor finanțe și credit de afaceri. Dar chiar și în acest caz, finanțele și creditele antreprenorilor ar putea fi un factor decisiv.

Unele organizații locale și non-profit te pot ajuta să pregătești o cerere de credit de afaceri și să te îndrume către creditorii din zonă, care oferă în general credite de afaceri. Poti solicita ajutor din partea camerei de comerț locale.

Investitorii

Investitorii îți pot oferi finanțare pentru a-ți începe afacerea sau te pot ajuta să treci la următorul nivel. De obicei, acest tip de finanțare ia forma investițiilor cu capital de risc sau a investițiilor providențiale.

În general, investitorii cu capital de risc oferă împrumuturi mai mari afacerilor oarecum consacrate, în schimbul unei părți din acționariat și al unui rol activ în companie. De obicei, investitorii cu capital de risc:

  • Se concentrează asupra companiilor care se așteaptă să crească rapid, cum ar fi să își dubleze dimensiunea într-un an sau doi.
  • Investesc în companii care ar putea aduce zeci sau sute de milioane de euro în fiecare an.
  • Nu oferă împrumut. În schimb, cumpără o parte din acționariatul companiei.
  • Pot pune la dispoziție o investiție mai considerabilă decât cea pe care ai obține-o prin finanțare tradițională, cum ar fi un credit bancar.

În general, investitorii cu capital de risc investesc banii altor persoane, printr-un fond cu capital de risc, și este posibil să aștepte să primească un loc în consiliul de administrație, în schimbul investiției lor. Deci, în schimbul finanțării, fii pregătit să renunți la o parte din controlul și proprietatea asupra companiei tale.

Investitorii providențiali tind să se concentreze să sprijine cu investiții relativ mici (sub 100.000 de dolari) afacerile care sunt de abia la început. Prietenii și familia ta ar putea fi considerați investitori providențiali, dar există și persoane care investesc în afacerile străinilor. Este posibil ca și investitorii providențiali să dorească să cumpere acționariat în compania ta, dar tind să joace un rol mai puțin activ în companiile pe care le ajută cu fonduri.

Fondurile investitorilor cu capital de risc și investitorii providențiali au propriile criterii pentru tipurile de afaceri în care investesc, propriile cerințele pentru a efectua o investiție și propriile așteptări privind ceea ce urmăresc să câștige în schimb. Oricum, indiferent de la cine soliciți o investiție, fii pregătit ca investitorul să îți analizeze cu atenție planul de afaceri, finanțele și experiența [proces numit „due diligence” (proces de diligență)].

Finanțarea vânzătorului

Unii antreprenori cumpără mai degrabă o afacere consacrată decât să pornească o afacere de la zero. Dacă ai în vedere această opțiune, ai putea întreba despre finanțarea vânzătorului. Prin opțiunea de finanțare a vânzătorului, trebuie să plătești o parte a achiziției în prealabil (denumită „plată în avans”) și să împrumuți restul sumei de la vânzător. Apoi rambursezi în timp împrumutul, plus dobânda.

Beneficiul adus de opțiunea de finanțare a vânzătorului este că vânzătorul ajunge să câștige dobândă din împrumut, iar tu poți fi sigur că vânzătorul crede în potențialul și viitorul afacerii. S-ar putea chiar să ai posibilitatea de a negocia un împrumut mai mic dacă îi permiți vânzătorului să păstreze în schimb o parte din acționariatul afacerii.

Ar trebui să examinezi oferta de credit cu atenție și să compari plățile pentru a stabili dacă îți vei permite plățile asociate creditului. Vânzătorul poate să ia înapoi afacerea și activele, dacă te afli în imposibilitatea de a rambursa creditul.

Finanțarea participativă

Unele afaceri sunt finanțate prin crowdfunding, ceea ce implică strângerea de donații sau investiții de la mai multe persoane, de obicei online. Există trei tipuri esențiale de crowdfunding:

  • Donații, cazul în care alții investesc în afacerea ta, fără să se aștepte să primească ceva în schimb.
  • Recompense, cazul în care donatorii primesc o „recompensă”, de exemplu un eșantion gratuit din produse, odată ce este atins obiectivul strângerii de fonduri.
  • Capital propriu, cazul în care donatorii primesc o parte din acționariatul unei noi companii sau afaceri.

Deși crowdfunding poate fi o modalitate excelentă prin care să crești gradul de conștientizare și expunerea, și aceasta prezintă riscuri. Dacă nu reușești să atingi obiectivele de strângere de fonduri, aceasta poate avea un impact negativ asupra reputației afacerii tale. De asemenea, este imprevizibil! În timp ce unele campanii de crowdfunding înregistrează un foarte mare succes, multe însă nu.

Citește legile locale înainte de a încerca să strângi bani prin crowdfunding pentru capitaluri proprii. Este posibil să se aplice reguli speciale companiilor care încearcă să vândă capitaluri proprii și nu vrei să încalci legea când îți începi afacerea. Dacă îți permiți, poate este de dorit să angajezi un avocat care are experiență în crowdfunding pentru capitaluri proprii. Dacă nu, poți cerceta subiectul temeinic pe cont propriu sau chiar poți solicita ajutorul organizației guvernamentale care supraveghează operațiunile de crowdfunding pentru capitaluri proprii.

Credit de afaceri

Mulți proprietari de afaceri mici s-ar putea să nu realizeze că afacerea lor poate avea propriul istoric de credit și rating de credit. Creditul de afaceri poate fi la fel de important ca și creditul personal, iar formarea creditului de afaceri te-ar putea ajuta să accesezi finantarea de care ai nevoie ca să plătești o cheltuială mare, să gestionezi facturile lunare și să îți dezvolți afacerea.

Formarea creditului pentru afacerea ta este similară cu formarea creditului personal, doar că este legată de numele companiei tale și de codul de identificare fiscală (CIF), care este în esență un cod numeric pentru afaceri. O companie cu un credit bun de afaceri este trecută în evidențe cu o conduită financiară responsabilă, în timp ce o companie cu un credit slab de afaceri are antecedente de plăți întârziate sau de facturi neplătite. În calitate de proprietar al unei afaceri mici, creditul personal poate fi în continuare important. Creditorii pot vrea să analizeze creditul personal al unui proprietar, iar acesta ar putea fi un factor în determinarea ratingului creditului de afaceri.

Un credit bun de afaceri te-ar putea ajuta să obții termeni mai buni atunci când ai nevoie să împrumuți bani. De asemenea, poate fi esențial pentru negocierea acordurilor cu furnizorii și închirierea echipamentelor necesare afacerii. Prin monitorizarea rapoartelor de credit al afacerii tale, de asemenea, poți fi avertizat dacă cineva încearcă să se folosească de numele afacerii tale pentru a împrumuta bani.

Deschide-ți un card de credit pentru afacere

Un card de credit pentru afaceri mici poate fi excelent pentru a separa cheltuielile specifice afacerii de cele personale, atât din motive fiscale, cât și pentru a-ți forma creditul de afaceri. Cardurile de credit pentru afaceri oferă și avantaje specifice activității, cum ar fi cardul dedicat angajaților, pe care îl poți oferi unui angajat pentru a face achiziții specifice afacerii. De asemenea, este posibil ca unele carduri să ofere un bonus noilor deținători de carduri sau să îți permită să faci achiziții fără a plăti dobânzi, pe parcursul unei perioade promoționale.

Poate fi mai ușor să te califici pentru un card de credit decât pentru un împrumut, dar verifică toate condițiile financiare (cum ar fi comisioanele și rata dobânzii, denumită „rată procentuală anuală”) ca să afli dacă aceasta este opțiunea potrivită pentru tine. Căută online sau mergi la banca locală pentru a afla ce produse de tipul card de credit pentru afaceri mici pot satisface nevoile tale.

De asemenea, trebuie să știi că pentru multe carduri de credit pentru afaceri este necesară o garanție personală. Deși cardul este deschis pe numele afacerii tale, poți fi personal responsabil pentru soldul cardului. Dacă afacerea ta este în urmă cu plățile sau contul tău este trimis serviciului de recuperare, este posibil ca tu să datorezi banii și să fie adăugate note negative istoricului tău de credit personal.

Datoria

Datoria poate fi necesară pentru mulți proprietari de afaceri mici, mai ales atunci când acestea sunt la început. Împrumutul te poate ajuta să îți deschizi și să îți desfășori afacerea, dar plățile dobânzilor sunt, de asemenea, o cheltuială de afaceri care ia din profiturile tale și care poate provoca incertitudine.

În timp, este posibil să ajungi să ai baze financiar solide și o afacere profitabilă, fără datorii. Alternativ, unii proprietari de afaceri consideră că pot folosi datoria pentru a investi în afacerea lor și pentru a face mai mulți bani decât cheltuiesc pe dobânzi sau comisioane.

Oricare opțiune îți poate aduce succesul. În ambele cazuri, să îți dai seama când ar trebui să împrumuți și de la cine ar trebui să te împrumuți reprezintă abilități importante ale proprietarilor de afaceri.

Înțelegerea gradului de îndatorare

Toți banii pe care îi datorezi reprezintă ceea ce este cunoscut de obicei sub denumirea de gradul tău de îndatorare. Pentru a afla dacă datoria ta este mai mare decât ceea ce îți permiți, poți calcula raportul datorii/venituri, comparând suma pe care o datorezi cu suma pe care o câștigi.

Poate exista un pic de confuzie, deoarece în finanțele de afaceri se folosește termenul „încasări” (nu „venituri”) pentru banii pe care îi generează o afacere. În general, veniturile înseamnă profiturile afacerii.
Totuși, pentru calculul raportului datorii/venituri, se folosește „venitul brut” al afacerii, care este similar cu încasările, venituri înainte de cheltuieli.Îți poți calcula raportul datorii/venituri împărțind totalul plăților lunare de datorii la veniturile brute lunare (sau încasări).

Atunci când iau o decizie de creditare, creditorii este posibil să ia în considerare raportul datorii/venituri atât cel personal, cât și cel de afaceri. De exemplu, se poate să nu aprobe un împrumut dacă raportul depășește 30% (cheltui 30% din veniturile tale pentru a plăti datoriile). De asemenea, poți folosi aceste informații pentru a stabili dacă este oportun să îți asumi datorii suplimentare

În general, un raport mai mic sau egal cu 10% înseamnă că finanțele tale sunt foarte bune, iar un raport de 10%-20% reprezintă o situație bună. Dacă raportul este de 20% sau peste, este timpul să îți evaluezi gradul de îndatorare. Creditorii este mai puțin probabil să acorde un împrumut unei persoane care înregistrează un raport atât de mare, iar creditorii care împrumută în aceste circumstanțe tind să perceapă rate ridicate ale dobânzii.

Îți poți reduce acest raport dacă îți rambursezi împrumuturile, reduci rata dobânzii sau suma de plată aferentă datoriilor și îți sporești veniturile. O afacere poate face acest lucru oferind promoții pentru a crește vânzările, percepând clienților o taxă de întârziere a plății pentru a stimula plățile la timp, întrebând furnizorii dacă le pot fi restituiți banii în timp, reducând cheltuielile inutile sau consolidând datoria.

Consolidarea împrumuturilor

Atunci când ai mai multe împrumuturi, poate ar fi recomandat să iei un împrumut mare și să îl folosești pentru a-ți stinge mai multe împrumuturi mai mici. Dacă primești aprobarea pentru o rată a dobânzii mai mică decât cea pe care o plătești acum, consolidarea creditelor poate să te ajute să îți reduci suma de plată lunară, să economisești bani la dobândă, să simplifici procesul de rambursare și să urmărești mai ușor suma pe care o datorezi. Există mai multe metode prin care să îți consolidezi datoria afacerii tale. 

Raportarea si rating-ul unui credit

Înainte să îți ofere cu împrumut bani, orice companie vrea să știe că ai capacitatea și ești dispus să rambursezi datoria. Poate face acest lucru analizând finanțele tale, inclusiv soldurile contului bancar. De asemenea, poate examina istoricul tău de rambursare a altor datorii, analizând rapoartele de credit.

Rapoartele de credit nu au existat din totdeauna, cel puțin nu în sistemele formalizate pe care le avem astăzi. Pe vremuri, mulți trăiau în orașe mici, iar patronul băcăniei sau al magazinului local posibil că te cunoștea pe tine și pe familia ta și îți vindea produsele pe credit (adică, primeai produsele acum și puteai plăti mai târziu), în funcție de reputația ta.
Totuși, pe măsură ce orașele au crescut și a devenit tot mai ușor să călătorești, afacerile au avut nevoie de o modalitate prin care să evalueze capacitatea și disponibilitatea unui străin de a-și rambursa împrumutul. Unii comercianți au colaborat pentru a crea liste de cumpărători de încredere. De exemplu, ar putea exista o asociație comercială a tuturor vânzătorilor de cherestea dintr-un oraș, care ține o listă a contractorilor care au plătit (sau nu) facturile la timp.

Prin 1850 a apărut o nouă industrie, raportarea creditelor. Companiile de raportare a creditelor verificau persoanele fizice și afacerile, păstrau o evidență a istoricului lor de plată și vindeau drepturi de acces la rapoartele de credit. În zilele noastre, birourile internaționale de credit folosesc o tehnologie mai avansată pentru a colecta informații, a organiza datele și a vinde rapoarte de credit peste tot în lume.

De ce este acest lucru important pentru proprietarii de afaceri mici? Pentru că un bun istoric al creditelor te poate ajuta: 

  • Să negociezi cu furnizorii
  • Să plătești prime mai mici pentru asigurare
  • Să te califici pentru rate mai mici ale dobânzii și limite mai mari ale împrumuturilor atunci când ai nevoie să împrumuți bani
  • Să iei un împrumut pentru afacere, fără să îți afectezi finanțele personale

Pentru mulți proprietari de afaceri mici, creditul lor personal și creditul de afaceri pot fi importante pentru gestiunea financiara a afacerii proprii. Totuși, sistemele de credit personal și credit de afaceri pot fi complet separate, deci este bine să afli cum funcționează ambele sisteme.

Raportarea creditelor

Informațiile incluse în rapoartele de credit sunt în marea lor majoritate voluntar raportate către birourile de credit de alte companii. De exemplu, un emitent de carduri de credit poate alege să raporteze către birourile de consum plățile pe care le-ai efectuat sau furnizorul micii tale afaceri s-ar putea să raporteze dacă afacerea ta nu și-a plătit la timp livrările primite.

Mulți creditori raportează atât activitatea pozitivă, cât și cea negativă legată de contul tău (adică plățile pe care le-ai efectuat la timp și plățile neefectuate). Există totuși unele excepții. În general, plățile efectuate pentru utilități, telefon, internet și chirie nu sunt raportate către birourile de credit dacă îți plătești facturile la timp. Dar dacă nu mai plătești, iar contul tău este trimis serviciului de recuperare, contul tău de recuperat s-ar putea să fie raportat către birourile de credit, iar aceasta îți poate afecta ratingul tău de credit.

Birourile colectează toate aceste informații de la diferite tipuri de creditori și din evidențe publice, iar apoi compilează informațiile care sunt asociate unei persoane fizice sau unei afaceri pentru a crea un raport de credit.

Rapoartele de credit pot fi importante din două motive. În primul rând, acestea stau la baza ratingului de credit, care poate oferi creditorilor și altor companii o modalitate ușoară de a te evalua pe tine sau afacerea ta.

De asemenea, raportul de credit în sine poate conține multe informații pe care creditorii le pot analiza înainte de a aproba sau a respinge o cerere. De asemenea, afacerile își pot consulta reciproc rapoartele de credit înainte de a decide să lucreze împreună. Drept urmare, chiar dacă ai un rating bun de credit, este posibil să ți se refuze un împrumut sau un contract, din cauza unor elemente din istoricul tău de credit.

Rapoarte de credit personale

Rapoartele de credit personale conțin informații despre tine și conturile pe care le-ai deschis în numele tău, cum ar fi:

  • Informații de identificare. Informațiile tale personale pot include numele, CNP-ul, data nașterii și adresa. Raportul tău de credit poate conține și informații despre adresele anterioare, precum și despre angajatorul actual și foștii tăi angajatori.
  • Conturi. O listă cu toate conturile tale de credit care sunt raportate către biroul de credite, inclusiv diferite tipuri de împrumuturi și carduri de credit. Conturile, denumite și linii de credit, pot conține o varietate de informații asociate acestora, inclusiv data la care a fost deschis fiecare cont, soldul curent și istoricul plăților pe care le-ai efectuat cu ajutorul contului.
  • Serviciul de recuperare. O companie îți poate trimite contul către serviciul de recuperare, însărcinând un alt departament sau angajând o altă companie să recupereze datoria de la tine, dacă nu ți-ai plătit facturile. Contul de recuperat poate apărea într-o secțiune diferită a rapoartelor tale de credit.
  • Verificările de credit. Când cineva îți verifică creditul, o înregistrare a verificării creditului (denumită „interogare”) este adăugată la rapoartele de credit.
  • Evidențele publice. Singurele informații pe care birourile de credit le obțin activ sunt datele din evidențele publice ale sistemului judiciar, cum ar fi dosarele de faliment.

Anumite informații nu vor face niciodată parte din rapoartele de credit, cum ar fi religia, etnia sau venitul personal. În plus, informațiile negative, cum ar fi plățile întârziate sau falimentul, trebuie eliminate din rapoartele de credit după 7-10 ani.

Rapoarte de credit de afaceri

Birourile de credit întocmesc și rapoarte de credit de afaceri.
La fel ca rapoartele de credit personale, rapoartele de credit de afaceri sunt completate cu informații pe care birourile le primesc sau le colectează. Un raport de credit de afaceri poate avea mai multe secțiuni:

  • Informații despre afacere. Cine deține și administrează afacerea și dacă afacerea face parte dintr-o familie mai mare de afaceri. Această secțiune poate conține și detalii despre momentul în care a început afacerea, numărul de angajați, locul unde este situată și vânzările estimate pentru anul în curs.
  • Conturi. Împrumuturile, cardurile de credit și conturile de credit deschise la furnizori de către afacere, împreună cu istoricul plăților și soldul fiecărui cont.
  • Serviciul de recuperare. Conturile neplătite ale afacerii care au fost trimise unei agenții de recuperare.
  • Servicii bancare, asigurări și închirieri (leasing). Banca principală a afacerii, cazul în care afacerea închiriază echipamente de la o altă afacere și companiile de asigurări care au vândut polițe afacerii.
  • Evidențele publice. Dosarele de falimente, hotărârile (un ordin judecătoresc conform căruia afacerea trebuie să ramburseze o datorie) și acțiuni de drept comercial (atunci când afacerea a promis ceva unui creditor în cazul în care nu poate rambursa o datorie).
  • Date comparative. Cum merge o afacere din punct de vedere financiar în comparație cu alte companii de dimensiuni similare din aceeași industrie.

Spre deosebire de creditul personal, există puține reglementări privind rapoartele de credit de afaceri. De exemplu, oricine poate achiziționa un exemplar al raportului de credit al afacerii tale, în timp ce, pentru a consulta raportul tău de credit personal, trebuie să aibă un „scop permisibil” legal definit (cum ar fi permisiunea ta).

De asemenea, nu ți se garantează accesul liber la rapoartele de credit de afaceri. Totuși, poți cumpăra rapoartele de credit ale afacerii tale de la birourile de credit, iar unele companii care nu sunt birouri de credit este posibil să îți ofere acces liber la unele dintre rapoartele tale de credit de afaceri.

Ar putea fi o idee bună să verifici periodic ca rapoartele tale de credit de afaceri să nu conțină erori, deoarece o eroare poate afecta bonitatea afacerii tale sau chiar poate fi un indiciu de fraudă. Dacă descoperi o eroare, poți contesta informațiile la biroul de credit.

Rating de credit

Ratingurile de credit sunt rezultatul formulelor automatizate (denumite și modele de rating de credit) care analizează rapoartele de credit și încearcă să anticipeze rezultate specifice pe baza istoricului de credit al unei persoane sau al unei companii. Numeroase ratinguri de credit încearcă să stabilească care este probabilitatea ca o anumită persoană sau afacere să rămână în urmă cu plata unei facturi.

Ratingurile de credit pot facilita evaluarea creditului unei persoane! Mai degrabă decât să încerce să afle cum să interpreteze un raport de credit, creditorii pot consulta rapid un rating, iar apoi lua o decizie.

În general, un rating de credit mai mare înseamnă că este mai probabil ca o persoană sau o afacere să își plătească facturile la timp. Dacă ai ratinguri de credit mai mari te poate ajuta să te califici mai ușor la împrumuturi sau carduri de credit cu condiții favorabile și astfel vei plăti mai puțin pentru asigurare.

Există atât rating de credit pentru consumatori, cât și pentru afaceri, pe baza rapoartelor de credit ale consumatorilor și ale afacerilor.

Cum să îți îmbunătățești ratingul de credit? 

Poate dura să acumulezi credit, iar cel mai bine este să începi devreme, înainte de momentul în care vei avea nevoie să soliciți un împrumut sau un card de credit. Deși formulele de stabilire a ratingului de credit pot varia în funcție de tipul de rating de credit, există unele acțiuni pe care le poți întreprinde, care îți vor îmbunătăți în general ratingurile de credit personal sau de afaceri.

Ratinguri de credit personal

Ratingurile de credit de consum utilizează criterii similare de stabilire a ratingului. Drept urmare, acțiunile care îți vor îmbunătăți unul dintre ratingurile de credit personal tind să ți le îmbunătățească pe toate. Mai jos, sunt prezentați în ordine cei mai importanți factori de rating.

  • Plătește facturile la timp. Încearcă să îți formezi un istoric îndelungat de plăți la timp din mai multe conturi. Deși o singură plată întârziată s-ar putea să nu te discrediteze, dacă ai multe plăți întârziate acestea cu siguranță îți pot afecta ratingurile. Dacă nu îți plătești facturile, iar contul tău este pus în imposibilitate de plată sau trimis către serviciul de recuperare, acest lucru îți poate afecta și mai mult ratingul.
  • Nu ține soluri ridicate de credit. Pentru ratingurile tale de credit, poate fi important și soldul curent al conturilor de credit reînnoibile, cum ar fi cardurile de credit și liniile de credit. Va fi util pentru ratingurile tale să menții soldurile cât mai mici. De asemenea, poate fi de ajutor să achiți soldurile conturilor de rate (de exemplu, un împrumut care are o perioadă fixă de rambursare), deși nu este la fel de esențial.
  • Mai multe tipuri de conturi. Pentru ratingurile tale, poate fi de ajutor să ai un mix de conturi de credit reînnoibile și de conturi de rate. De asemenea, este de dorit să ai cel puțin trei conturi active în rapoartele de credit ca să dovedești că poți gestiona simultan mai multe facturi.
  • Limitează frecvența cu care soliciți credit. Prea multe solicitări recente s-ar putea să îți scadă ratingurile.

Ratinguri de credit de afaceri

De asemenea, ratingurile de credit de afaceri dispun de formule diferite și, dacă vrei să îmbunătățești un anumit rating, poate este de dorit să verifici cum se calculează acel rating pentru a afla ce acțiuni specifice te pot ajuta. Cu toate acestea, în general, următoarele acțiuni ar putea îmbunătăți ratingurile de credit de afaceri.

  • Plătește facturile la timp sau mai devreme. Ca și în cazul ratingurilor personale, plata facturilor la timp este unul dintre cei mai importanți factori de rating. Totuși, spre deosebire de ratingurile de credit personal, unele sisteme de rating de credit de afaceri te răsplătesc pentru plata anticipată a facturilor.
  • Nu ține soluri ridicate de credit. Pentru ratingul tău de credit de afaceri, poate fi de ajutor și să ai solduri mici.
  • Folosește mai multe conturi care raportează birourilor de credit de afaceri. Pentru ratingurile tale de credit, poate fi de ajutor să ai în raportul tău împrumuturi, carduri de credit și conturi de plăți cu furnizorii (cu un istoric care să includă plăți la timp). Îți poți întreba furnizorii către care birouri de credit de afaceri raportează ei, dacă chiar raportează.
  • Concentrează-te să îți îmbunătățești finanțele propriei afacerii. Sistemele de rating de credit de afaceri pot lua în considerare finanțele afacerii tale ca factor de rating. Dacă lunar în cont îți intră mai mulți bani decât ies și dacă ți-ai făcut economii, poate fi benefic pentru ratingul tău.
  • Lucrează la creditul personal. Unele sisteme de rating de credit de afaceri, inclusiv ratingurile Intelliscore Plus și FICO SBSS, iau în considerare ca factor creditul personal al antreprenorilor. Ratingul de credit personal s-ar putea să fie chiar unul dintre cei mai importanți factori, dacă afacerea este nou-nouță.

Folosește creditul cu grijă

Poate fi de ajutor în multe feluri afacerii tale să ai ratinguri excelente de credit personal și de credit de afaceri. Poți astfel să economisești bani pe asigurări și să ai mai mult timp la dispoziție pentru a-ți plăti furnizorii. 

Totuși, doar pentru că poți obține aprobarea pentru un împrumut sau o linie de credit nu înseamnă că ar trebui să te și împrumuți. În general, cel mai bine este obții un împrumut atunci când ai un plan specific pentru care vei folosi banii, știi cum te vor ajuta banii să îți dezvolți afacerea și ești sigur că poți rambursa datoria.

Gestionează-ți afacerea cu încredere cu Visa.